joi, 25 iulie 2013

Despre scrisoarea celebra zilele astea...

Din pacate am aflat si eu aseara de scrisoarea celebra trimisa de asa-zisa studenta din Anglia, mamei sale. Cateva ganduri mi-au trecut prin cap de aseara pana azi cand am aflat cine e cu adevarat tipa. De la inceput nu am fost in totalitate de acord cu ce afirma ea acolo dar acum sunt si mai revoltat, daca se poate spune asa. Ea sustine ca acolo, in vest, lumea e diferita, fara Dumnezeu (na ca am scris cu litera mare) si ca au niste valori gresite. Ca sa nu ne lungim (probabil ati citit deja scrisoarea), e mult mai bine in Romanica noastra cea de toate zilele si noi, romanii ar trebui sa stam linistiti acasa ca e mai bine asa. Gresit, dupa parerea mea, bineinteles.

De ce? Pai, in momentul in care ea nu a muncit o zi pentru bani (din cauza ca al ei tatic are destui pentru toata lumea, din cate am inteles) normal ca Romania ti se pare lux. Cand te duci la o Universitate din Anglia cu fite in cap si vezi ca lumea te ignora, normal ca ii acuzi ca nu sunt normali si vrei inapoi acasa, la prieteni.

Dar ia sa isi ia domnita noastra un job in Romania ei iubita platit cu 800-1000 de lei pe luna, sa se duca in fiecare zi la munca cate 8 ore si la sfarsitul lunii sa afle ca n-are bani nici de paine. Sa vedem atunci daca e mai frumoasa Romania, cu Dumnezeul ei (in care cred 80% dintre romani dupa ultimul recensamant) iubit. Sa mearga cu tramvaiul in fiecare zi sa ii curga transpiratia pe ceafa si sa miroasa toti nespalatii care nici nu platesc bilet si sa se calce in picioare la metrou cu alte sute de oameni, pentru ca trebuie sa ajunga la timp la munca.

Sa se duca la magazin si sa isi taie din pofte ca nu ii ajung banii pentru toate zilele lunii. Sa faca asta cateva luni si atunci sa vedem daca o sa ii mai PESE de obiceiurile ciudate ale celor in Anglia. Cred ca va avea o viziune complet diferita. Sigur, situatia de mai sus presupune un exercitiu puternic de imaginatie care include faptul ca si-ar gasi in primul rand de munca, dar asta e alta discutie. Asadar, in situatia ei, orice rasfatat plecat de la sanul mamei ar vrea inapoi si s-ar plange, dar daca esti un tanar satul de muncit degeaba, vezi altfel occidentul.

Sigur, nu a zis nimeni ca te asteapta cainii cu colacii in coada, si e normal sa fii tratat diferit (pana la urma si noi facem la fel), dar daca ai tarie de caracter si ambitie, reusesti. Cei care nu poseda asemenea calitati, stau acasa si scriu scrisori catre parinti.


Si eu am fost plecat, chiar mai departe decat ea, peste ocean, si am muncit cateva luni acolo. Stiu cum e, stiu cum te trateaza altii dar mai stiu si ca oricat de mult am muncit, am fost rasplatit pe masura. Cu aceeasi munca in tara, as fi fost platit de 10 ori mai putin si nu as fi rezolvat mai nimic. Stiu si cum e sa castigi de 10 ori mai bine afara decat in tara si sa te duci in supermarket si sa observi preturi chiar mai mici decat in Romania. Atunci chiar incepi sa iti pui niste semne de intrebare si sa te gandesti oare cum de rezista compatriotii nostri cu asa salarii de mizerie. Si mai stiu si cum e sa fii complet singur printre straini. Nu e usor, dar e mai bine decat sa fii batjocorit la tine acasa.

duminică, 20 ianuarie 2013

Viata lui 3.14

De-a lungul timpului am vazut multe filme. Foarte multe au fost proaste, cateva decente iar foarte putine au fost bune. Definitia unui film bun poate diferi de la om la om, dar cateodata vezi un film care chiar te pune pe ganduri dupa ce il vezi (si nu ma refer la cele de tip "teoria conspiratiei") si care te face sa te gandesti multe zile dupa la anumite lucruri prezentate sau nu in film. Poate nu am expus destul de clar pe blogul meu, dar prietenii sigur stiu ca eu sunt un ateu desavarsit. Mai ateu ca mine greu gasesti, ca sa zic asa :)) si aseara am vazut un film foarte interesant. E despre un baiat din India care isi pierde toata familia intr-un accident nautic tragic si ramane plutind pe o barca ( mare parte pe o pluta ) in Oceanul Pacific timp de 227 de zile si totusi supravietuieste. Daca l-ati vazut deja, v-ati dat seama ca e vorba despre Viata lui Pi. Acest film chiar te pune pe ganduri si au trecut ani buni de cand nu am mai vazut un film atat de bun, care sa imi lase atatea ganduri adunate in cap, care sa ma faca sa meditez atat de mult. Faptul ca, din nou, la fel ca alt film ce mi-a placut foarte mult (Slumdog Millionaire) si acesta are in centrul atentiei un indian, si cultura indiana, ma face cu atat mai fericit si mai curios sa ajung intr-o buna zi in India, tara ce mi se pare fascinanta. Asadar, daca vrei sa vezi un film bun si care sa te faca sa te gandesti la rostul vietii, divinitati si nu doar niste ţâţe şi cururi uita-te la Life of Pi si nu o sa regreti dar fa bine si rezerva-ti macar 3 ore pentru el :)

miercuri, 31 octombrie 2012

Mult aclamatul Windows 8!

Pe 26 octombrie s-a lansat mult asteptatul Windows 8. Multa lume stia deja despre ce va fi vorba si cum va arata, dar putini se asteptau la schimbari atat de mari. Intr-adevar, este cea mai mare schimbare de la windows 95 pana astazi. Interfata Metro (cu care din fericire sunt deja obisnuit, avand un Windows Phone inca de cand a aparut) poate da multora dintre voi batai de cap, dar, daca iti dedici cateva momente, vei reusi sa treci peste dificultati si chiar sa te obisnuiesti cu ea. O alta problema pare a fi deocamdata (pentru necunoscatori) compatibilitatea programelor. Microsoft a avut grija sa implementeze suport pentru cam toate tipurile de programe si nu veti avea probleme cu acestea. Dupa cateva zile de utilizare va pot spune ca intr-adevar, Windows 8 este cea mai mare schimbare dupa win95 si mie chiar imi place. M-am obisnuit destul de repede cu el, se misca mai bine, si pot folosi atat interfata Metro cat si versiunea clasica a Desktop-ului. Asa ca nu va mai plangeti atat si incercati-l. Ca sa nu mai mentionez ca, cu ocazia lansarii sunt organizate tot felul de concursuri care mai de care, unul dintre ele fiind organizat de eMag, si il puteti gasi aici: http://www.facebook.com/pages/eMAG/249215621898?sk=app_359384124153089 Mult succes!

luni, 20 august 2012

That that starts sweet....

- You see that pack of Virginia killing sticks on the end of the piano? [Looks at the Virginia Slims pack on the piano] - Yes. - All you need to know about life is retained within those four walls. You will notice that one of your personalities is seduced by the illusions of grandeur. A gold packet of king size with a regal insignia. An attractive implication toward glamour and wealth. A subtle suggestion that cigarettes are indeed your royal and loyal friends. - And that is a lie. - Your other personality is trying to draw your attention to the flip side of the discussion. Written in boring, bold, black and white, is the statement... ...that these neat little soldiers of death, are, in fact, trying to kill you. - And that is the truth. Oh, beauty is a beguiling call to death and I'm addicted to the sweet pitch of its siren. That that starts sweet ends bitter. And that which starts bitter ends sweet.

joi, 16 august 2012

Cand un barbat plange...

‎"Când un bărbat plânge, înseamnă că femeia aceea a fost cu adevărat specială. Înseamnă că şi-a dat inima. Că a dat-o şi încă nu a primit-o înapoi. Un bărbat nu plânge aşa, numai pentru că vrea. Nu, el nu plânge atât de uşor. Îi trebuie un motiv real. Când un bărbat plânge, întreg Universul trebuie să se alarmeze, pentru că ceva s-a întâmplat. Nu e doar aşa, că i s-a rupt o unghie sau pentru că a văzut un film romantic. Femeile plâng de asta. Bărbaţii nu prea. Ei plâng pentru motive reale precum o inimă zdrobită sau pierderea unei persoane dragi. Când un bărbat plânge, trebuie luat în serios!"

luni, 13 august 2012

Imagineaza-ti...

Imagineaza-ti ca exista un cont la o banca, in care iti sunt pusi zilnic 86.400 de euro. De la zi la zi nu se reporteaza bani, in fiecare seara banca iti va retrage din cont cati bani nu ai cheltuit in ziua aceea. Ce ai face? Ai scoate din cont fiecare cent, desigur, nu-i asa? Fiecare dintre noi are o asemenea banca. Se numeste TIMP. In fiecare dimineata primim 86.400 de secunde. In fiecare noapte, tot ce nu ai folosit din aceste 86.400 de secunde se contorizeaza drept timp pierdut, sau care nu a fost utilizat in scopurile cele mai bune. Nu se accepta reportari pentru zilele ce vin. Nu se accepta nici retrageri, pentru folosirea ulterioara. In fiecare zi se acorda un nou "imprumut". In fiecare noapte se sterg cele ramase din timpul zilei. Daca nu reusesti sa folosesti secundele acordate pe ziua de azi, pierderea este exclusiv a ta. Nu exista o provizionare pentru ziua de maine, tot ce ai este pentru a fi folosit acum. Trebuie sa traiesti din ceea ce primesti zilnic. Investeste pentru a primi din investitia tot ce e mai bun, si ce se poate obtine in ceea ce priveste sanatatea, fericirea si succesul personal. Timpul trece, profita la maxim de fiecare zi!

vineri, 11 mai 2012

Povestire de seara...

Un taximetrist din New York scria odata: Am ajuns la adresa ceruta si am claxonat. Dupa ce am asteptat cateva minute am claxonat din nou. Din moment ce era ultima cursa pe ziua aceea m-am gandit pur si simplu sa plec, dar in loc sa fac asta am tras frana de mana , am mers la usa si am batut... "Un minut va rog!" a raspuns o voce tremuranda. Puteam auzi ceva tarat pe podea. Dupa o pauza destul de lunga, usa s-a deschis. O femeie micuta de statura, aproape de vreo 90 de ani s-a infatisat in fata mea. Purta o rochie in voaluri, cu ceva imprime-uri pe ea si o palarie cu voal, ceva ce s-ar purta in filmele anilor '40. Langa ea era un geamantan din nylon. Apartamentul arata de parca nimeni nu mai locuise acolo de mult timp. Toata mobila era acoperita cu cearceafuri. Nu erau nici ceasuri pe pereti, nici ustensile si accesorii pe dulapioare sau mese. In colt era o cutie de carton plina cu poze si vesela. "Vrei, te rog, sa ma ajuti cu geanata pana la masina?" spuse femeia. Am dus geamantanul la masina apoi m-am intors sa o ajut pe doamna. M-a apucat de brat si am mers incet spre strada. Nu mai contenea din multumiri pentru cat de amabil eram. "Nu e nicio problema" i-am zis... "incerc doar sa imi tratez pasagerii asa cum as vrea sa fie tratata si mama mea". Cand am urcat in masina mi-a dat o adresa si apoi mi-a zis "Poti sa mergi prin centru, te rog?" "Nu e cel mai scurt drum" am raspuns repede. "Nu ma supar, nu ma grabesc. Ma duc la un ospiciu oricum" M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei straluceau. "Nu mai am nicio ruda in viata" a zis ea in continuare cu o voce domoala, "doctorul a zis ca nu mai am foarte mult de trait". Incet, m-am intins si am oprit aparatul de taxat. "Pe unde ati vrea sa mergem?" am intrebat. Pentru urmatoarele 2 ore ne-am plimbat prin oras. Mi-a aratat unde lucrase ea ca liftiera odata, de mult. Am mers prin cartierul unde ea si sotul ei se stabilisera atunci cand erau proaspat casatoriti. La un moment dat chiar m-a rugat sa opresc in fata unui depozit de mobila care fusese odata o sala de dans, unde obisnuia sa vina sa danseze atunci cand era tanara. Uneori ma ruga sa incetinesc in fata unor cladiri sau la unele intersectii si pur si simplu statea si se uita in neant, zicand absolut nimic. Odata cu prima raza de soare a rasaritului a spus deodata: "sunt obosita, hai sa mergem" Am mers in tacere catre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire destul de scunda, ca un mic camin pentru batrani, cu o alee care trecea pe sub o arcada. Doi ingrijitori au iesit pana la masina imediat ce am oprit. Era foarte atenti si grijulii, urmarindu-i fiecare miscare. Probabil o asteptau. Am deschis portbagajul si am dus micuta geanta pana la usa. Femeia deja statea intr-un scaun cu rotile. "Cat iti datorez?" a intrebat, cautandu-si poseta. "Nimic" am zis "Dar trebuie sa iti castigi painea!" a raspuns ea "Mai sunt si alti clienti" i-am raspuns. Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. M-a strans in brate si ea. "Ai oferit unei batrane un mic moment de bucurie" a zis ea. "MULTUMESC!" I-am strans mana si am plecat spre masina in lumina diminetii. In spatele meu o usa s-a inchis. Era sunetul unei vieti trecute. Nu am mai luat niciun alt pasager in tura aceea. Am condus fara destinatie, pierdut in ganduri. Restul acelei zile abia am putut sa mai scot un cuvant. Daca acea batrana ar fi nimerit un taximetrist nervos, sau unul nerabdator , care vroia neaparat sa isi termine tura mai repede? Daca refuzam sa iau cursa asta, sau as fi claxonat o singura data si as fi plecat? Dupa o scurta reviziure mi-am dat seama ca probabil nu am facut ceva mai insemnat in viata mea. Suntem facuti sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar momentele marete deseori ne prind pe nepregatite si inconstienti, prezentate drept fapte banale pentru altii.